PCR îşi caută parlamentari pe OLX


3 septembrie 2016

Partidul Comuniştilor din România a început o campanie de recrutare a tovarăşilor care vor să candideze pentru alegerile parlamentare din luna decembrie.  Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Iaşi, PCR îi caută pe site-ul de anunţuri OLX.ro pe oamenii muncii care vor să devină deputaţi sau senatori.

Aceştia trebuie să îndeplinească şi câteva condiţii pentru a intra în rândurile comuniştilor. Tovarăşii care vor să candideze la Camera Deputaţilor trebuie să aibă minim 23 de ani, iar cei care vor să se înscrie pentru Senat trebuie să aibă minim 35 de ani.

„Să fie orientat spre binele populaţiei. Să nu aibă antecedente penale. Să nu fie implicat în cazuri de corupţie. Să completeze o listă de susţinători cu cel puţin 500 de membri”, se mai cere în anunţul publicat pe OLX.

Paradoxal, preşedintele filialei ieşene a PCR, Constantin Dascălu, spune că nu au voie să candideze la alegerile parlamentare, din partea partidului, foştii membri de dinainte de 1989. Însă interdicţia nu este pe viaţă, mai au o şansă.

„Fostul PCR a avut 3,8 milioane de membri. Majoritatea au fost membri simpli, iar condiţia de lustraţie nu li se aplică. În schimb, membrii fostei nomenclaturi nu pot face parte din partid decât după trecerea unui număr de ani.

Ion Iliescu ar avea nevoie de 100 de ani pentru a putea accede la o funcţie de conducere”, a declarat preşedintele filialei ieşene a PCR, Constantin Dascălu, pentru Ziarul de Iaşi.

Cei care vor să candideze vor trece prin două procese de selecţie, ca la concursurile TV de talente: unul la nivel local şi altul la nivel central. De asemenea, preşedintele filialei locale ieşene mai precizează că toate cheltuielile cu afişele, deplasările, apariţiile televizate şi tot ce înseamnă campanie electorală vor fi suportate de partid.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(296 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH