Comuna unde au candidat 3 oameni cu acelaşi nume a ajuns în „The New York Times”


10 iunie 2016

Situaţia neobişnuită creată în comuna Drăguşeni din judeţul Suceava, unde au candidat 3 persoane cu acelaşi nume – Vasile Cepoi – a ajuns în publicaţia „The New York Times”, care a relatat cazul bizar atât în ediţia tipărită, cât şi în cea online.

Oamenii au avut de ales dintre 5 candidaţi, 3 dintre ei purtând numele de Vasile Cepoi. Până la urmă a câştigat Vasile Cepoi de la PSD, cel care a fost primar în comună şi în ultimii 4 ani.

„The New York Times” scrie că nu a fost pentru prima dată când s-a înregistrat un astfel de caz în comuna Drăguşeni. Potrivit datelor electorale din anii anteriori, în cadrul tuturor alegerilor începând cu anul 2004, actualul primar Vasile Cepoi – care a câştigat de fiecare dată – a avut cel puţin un contracandidat cu acelaşi nume.

„Vasile este un nume foarte comun în România, iar Cepoi este foarte comun în Drăguşeni”, notează jurnaliştii americani.

O filmare realizată de Antena 1 în comună, înainte de alegeri, arată că locuitorilor din Drăguşeni nu le era deloc uşor să îi identifice corect pe cei 3 Vasile Cepoi, şi nici nu puteau spune din partea cărui partid candida fiecare dintre ei.

Faptul că pe 2 candidaţi îi cheamă ca pe primarul din localitate a dat naştere la suspiciunea că participarea lor la alegeri nu a fost tocmai o coincidenţă, mai notează „The New York Times”, care aminteşte şi de nenumăratele fraude petrecute la alegerile din România de-a lungul timpului.

Actualul primar, Vasile Cepoi de la PSD, i-a acuzat pe ceilalţi doi Cepoi, unul de la PNL şi unul de la PMP, că au participat la alegeri cu scopul de a crea confuzie în rândul alegătorilor.

Pentru a se diferenţia cât de cât de contracandidaţii săi, PSD-istul şi-a schimbat numele înainte de alegeri în Vasile Lică Cepoi. El a fost reales cu 82% din voturi.

Comuna Drăguşeni se află în judeţul Suceava şi are o populaţie de 2.422 de locuitori, conform datelor de la ultimul recensământ.

SURSA: GreatNews.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(348 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH