Proiect de Guvern. Dispar maşinile de pe trotuare şi noi reguli pentru ridicarea lor


7 octombrie 2016

Maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate pe baza unor noi reguli. Potrivit Profit.ro, ridicarea vehiculelor considerate că staţionează neregulamentar poate fi aplicată în „toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării; pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri; în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice; în pante şi în rampe; în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durata limitată” peste durata stabilită”.

De asemenea, pot fi ridicate şi maşinile de pe trotuare. Staţionarea vehiculelor se poate face doar dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje şi semnalizare corespunzătoare.

Parcările pe trotuare vor fi amenajate numai în anumite condiţii. Trebuie să respecte dreptul pietonului de a utiliza spaţiul „ce prin definiţie îi este destinat, ori care contribuie la siguranţa traficului”.

Dacă se amenajează o parcare pe trotuar, pietonul trebuie să aibă, pentru deplasare, un culoar de cel puţin un metru, iar parcarea nu este realizată la mai puţin de 10 metri de intersecţii, staţii de autobuz sau treceri de pietoni, mai precizează, din proiectul Guvernului, jurnaliştii de la Profit.ro.

Maşinile nu vor mai fi ridicate dacă în interiorul lor se află o persoană sau dacă, între timp, vine proprietarul.

Vor fi reguli noi şi pentru biciclişti, care vor fi obligaţi să monteze mai multe elemente sau dispozitive care să-i facă vizibili în trafic. În plus, toţi bicicliştii vor fi obligaţi să poarte cască de protecţie când circulă pe drumurile publice.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(583 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH