Legea care îi obligă pe părinţi să îşi vaccineze copiii, tot mai aproape de realitate


27 aprilie 2016

Legea prin care părinţii vor fi obligaţi să îşi vaccineze copiii pentru a-i putea înscrie la grădiniţă sau la şcoală va fi în dezbatere publică luna viitoare, iar anul viitor ar trebui să intre în vigoare, anunţă digi24.ro.

În prezent, Ministerul Sănătăţii lucrează la proiectul de lege prin care imunizarea va fi obligatorie. Responsabilii din instituţie au promis că vor rezolva şi problemele privind aprovizionarea cu vaccin gratuit.

Potrivit sursei citate, numărul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii a crescut cu 10 la sută în ultimii doi ani. În prezent, rata vaccinării a ajuns la 80%, fiind cu 15% mai mică decât recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Legea vaccinării prevede ca imunizarea cu cele 10 seruri incluse în schema naţională până la 14 ani să fie obligatorie. Părinţii care refuză vaccinarea după ce au fost informaţi, şi care nu şi-au vaccinat copiii până la vârsta de 3 ani, riscă să fie acuzaţi de „infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului”, potrivit hotnews.ro.

Înscrierea copiilor în grădiniţe şi scoli, de stat sau private, se va putea face doar după ce părinţii vor prezenta dovada vaccinării copilului cu vaccinurile împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei. Vor fi exceptaţi doar copiii “care fac dovada contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări”.

Legea vaccinării va pune accent pe drepurile copilului.

“Aşa cum au drept la tratament medical, au dreptul să fie vaccinaţi încât să nu se îmbolăavească atunci când cresc, să nu existe sechele, decese în rândul copiilor”, a declarat pentru stirileprotv.ro Alexandru Rafila, reprezentant al comisiei de vaccinologie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(36 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH