Concurs pentru o noapte la Castelul Bran. Câştigătorii vor dormi în „sicrie de lux”


20 octombrie 2016

Castelul Bran va fi închiriat pentru noaptea de Halloween unei platforme online din Statele Unite, care se ocupă de rezervări turistice, potrivit independent.co.uk.

Pe 31 octombrie, cei care vor câştiga concursul organizat de Airbnb vor avea ocazia să petreacă o noapte în Castelul Bran din România. Aceştia vor dormi în „sicrie de lux, căptuşite cu catifea”, „în cripta lui Dracula”, potrivit organizatorilor concursului.

Prezentatorul serii speciale va fi Dacre Stoker, un stră-strănepot al scriitorului Bram Stoker, cel care a scris romanul „Dracula” în 1897, carte ce a făcut faimos castelul Bran şi Transilvania în toată lumea.

Castelul Bran este cel mai cunoscut şi vizitat dintre castelele din România. Deşi a intrat în circuitul turistic drept castelul lui Dracula, Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, căruia i-a fost atribuită legenda, acesta nu a locuit niciodată la Bran, potrivit istoricilor.

Castelul Bran a fost vizitat anul trecut de 630.206 turişti, în creştere cu 14,39% faţă de anul 2014, 56% dintre vizitatori fiind turişti străini.

Un document din 17 noiembrie 1377, semnat de regele Ludovic I al Ungariei, confirmă saşilor din Scaunul Braşovului dreptul de a ridica o nouă cetate la Bran. În ceea ce priveşte istoria mai recentă, în 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat castelul Reginei Maria a României.

După moartea reginei, castelul Bran este moştenit de principesa Ileana, care era căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948, după instalarea regimului comunist, castelul Bran a fost naţionalizat.

Pe 18 mai 2006, după o lungă perioadă de proccese, castelul este retrocedat legal moştenitorilor Principesei Ileana: Arhiducele Dominic de Habsburg, Arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen şi Arhiducesa Elisabeta Sandhofer.

Câteva bloguri în limba engleză specializate în turism au anunţat la începutul anului vestea că ar fi de vânzare Castelul Bran. Însă reprezentanţii Castelului Bran spun că ştirea este falsă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(415 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH