Povestea tragică din spatele piesei "Tears In Heaven", a lui Eric Clapton


16 septembrie 2016

Zi de zi ascultăm o mulţime de piese, iar unele ne plac atât de mult încât ajungem să le ascultăm la nesfârşit. Ne atrag versurile, liniile melodice, sau pur şi simplu sunt făcute excat pentru sufletul nostru, percepţia noastră asupra vieţii sau reprezintă portavocea celor care se tem să spună ce au de spus.

De cele mai multe ori, în spatele multor hit-uri exista câte o poveste, care ne ajunge la suflet şi în care ne regăsim. Piesa “Tears În Heaven” a fost compusă pornind de la un episod tragic din viaţa artistului Eric Clapton.

Cântăreţul a scris piesa şi a dedicat-o fiului său, Conor, care a murit în urma unui accident tragic, la vârsta de 4 ani, după ce a căzut de la etajul 53 al unei clădiri din New York.
Naşterea fiului său Conor, în 1986, a fost un semn de trezire la realitate pentru el: era alcoolic, se despărţise de soţia lui, dar şi de cea cu care era implicat într-o altă relaţie, consuma droguri.

"Când copilul s-a născut, cei de la spital mi l-au dat să îl ţin în braţe. Am fost vrăjit, m-am simţit mândru, deşi nu ştiam nimic despre copii. Am considerat că, fiind tată, este timpul să mă maturizez. Consideram că aveam o scuză pentru comportamentul meu iraţional de până atunci şi voiam să mă schimb. Întrebarea era: cum?”, povesteşte artistul într-un fragment din atobiografia sa.

„Problema era alcoolul, pe care îl controlam tot mai greu. Îmi iubeam copilul, şi de câte ori îl vedeam la Milano şi mă jucam în timpul zilei, singurul lucru la care mă gândeam era cât timp va mai trece până când Lori îl va culca pentru că eu să pot bea din nou. Nu am făcut acest lucru niciodată în prezenţa ei. Imediat cum rămâneam singur în încăpere, mă întorceam la obiceiul meu obişnuit, consumând alcool până îmi pierdeam cunoştinţa”.

Într-o zi, în jurul orei 11.00, cântăreţul a primit un telefon de la fosta sa iubită: „Era isterică. Urla, spunându-mi că fiul meu a murit. Era ridicol. Cum să fie mort? I-am adresat o întrebare prostească. „Eşti sigură?”. Mi-a răspuns că a căzut pe fereastră, de la etajul 53”. 

„Îmi amintesc că mergeam încercând să mă conving că totul era în regulă. Când am ajuns lângă blocul lui Conor, pe strada era o maşină de poliţie, dar şi paramedici, încât nu am avut curajul să intru. 

Primele luni după moartea lui Conor au fost un adevărat coşmar. Aveam însă angajamente pe care trebuia să le respect. Nu mă puteam reapuca de muzică şi nu îmi doream să fiu în studio, până când Russ Titelman mi-a cântat „Wonderful Tonight”.

Au urmat trei ani sobri, îmi mai revenisem, aveam mulţi oameni alături şi aveam chitara. Aceasta a fost, la fel ca întotdeauna, salvarea mea. Am stat două sau trei luni în Anglia, iar mai apoi în Antigua, cântând la chitară. 

La început, nu aveam niciun obiectiv, apoi cântecele au început să prindă contur. Primul cântec a fost „Circul”, în amintirea zilei când l-am dus pe Conor la circ, ultima noastră zi petrecută împreună. Am scris apoi un cântec despre pierderea fiului meu, pe care l-am numit „Ochii tatălui meu”. Ultimul şi cel mai puternic a fost „Lacrimi în paradis”, spune Eric Clapton.

Piesa a impresionat atât de tare, încât a primit mai multe premii Grammy. Şi merită pe deplin! Îţi ajunge în suflet şi reuşeşte să te răscolească...


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(402 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH