MARŢI 13. O zi obişnuită sau ghinion?


13 septembrie 2016

Teama de ziua de marţi 13 este una dintre cele mai răspândite superstiţii la nivel mondial, iar românii nu au scăpat de o astfel de influenţă mistică.

Temerile din jurul zilei de marţi 13 reprezintă, de altfel, o combinaţie dintre alte două superstiţii: teama de ziua de marţi şi frica de numărul 13, ambele considerate ca aducătoare de ghinion

După astrologia orară, ziua de marţi are „trei ceasuri rele”. Astfel, trei ore din ziua de marţi se află sub guvernarea planetei Marte, considerată de rău augur. Acest fapt transformă cele trei ore într-o perioadă de timp unde ghinionul îşi face de cap. În celelalte zile ale săptămânii, doar două ore sunt guvernate de planeta Marte.

Frica de numărul 13 se numeşte „triskaidekafobie”, iar frica de ziua de vineri 13 are şi ea un nume: „paraskavedekatriafobie”. Pare dificilă de pronunţat, însă se presupune că afectează aproape 20 de milioane de oameni din întreaga lume (aproape cât întreaga populaţie a României!).

Persoanele superstiţioase oferă, însă, şi o serie de argumente pentru care cu toţii ar trebui să ne temem de ziua de marţi 13.

Constantinopolul a fost cucerit de otomani într-o zi de marţi, la 24 mai 1453. Suma cifrelor anului este 13. În plus, într-o zi de marţi 13, cruciaţii au cucerit acelaşi oraş, Constantinopolul, însă cu două secole şi jumătate mai devreme, în 1204. Această acţiune a fost, astfel, purtătoare de mare ghinion pentru cavalerii occidentali.

Cifra 13 este, de asemenea, „acuzată” că ştirbeşte perfecţiunea numărului 12: cei 12 zei ai Olimpului, cele 12 luni ale anului, cele 12 ore ale zilei şi cele 12 ore ale nopţii, cele 12 munci ale lui Hercule şi cele 12 semne zodiacale. Se spune, de asemenea, că regele Filip al II-lea al Macedoniei a murit la scurt timp după ce a aşezat o statuie lângă cei 12 zei veneraţi de poporul său.

La „Cina cea de taină” au participat 13 oameni (Iisus şi cei 12 apostoli), al 13-lea capitol al Apocalipsei vorbeşte despre Anticrist, iar în cărţile de Tarot, cartea morţii poartă numărul 13.

Teama de cifra 13 este atât de mare, încât acest număr este evitat, în multe oraşe, în desemnarea unei adrese. Unele clădiri au etajul cu numărul 12 bis în loc de etajul 13, iar în avioanele multor companii nu există nici un loc cu numărul 13 pentru pasageri.

Persoanele superstiţioase au, totodată, o serie de credinţe legate de ziua de marţi 13. Iată ce se spune despre această zi şi ce nu ar trebui să faci atunci:

1. Dacă un copil se naşte într-o zi de marţi 13, el va avea toată viaţa ghinion şi va muri tânăr.

2. Dacă numele unei persoane conţine 13 litere, ea va avea ghinion.

3. Nu trebuie să te căsătoreşti într-o zi de marţi 13, deoarece căsnicia ta va eşua.

4. Nu trebuie să porţi haine de culoare neagră în ziua de marţi 13, altfel vei purta doliu în curând.

5. Nu trebuie să te tunzi în această zi, altfel cineva din familia ta va muri.

6. Nu te muta într-o casă nouă într-o astfel de zi, altfel vei avea ghinion.

7. Dacă 13 persoane stau la o masă într-o astfel de zi, una dintre ele se va îmbolnăvi. O altă superstiţie spune că dacă 13 oameni se află într-o încăpere, cea care stă în dreptul oglinzii va muri.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(26 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH