150 de milioane de oameni tocmai au intrat în grevă


5 septembrie 2016

Cea mai mare grevă din istorie este în plină desfăşurare. ”Vom obţine ceea ce vrem”, susţin greviştii, care sunt în număr de peste o sută de milioane.

Milioane de muncitori din sectorul public au intrat în grevă în India pentru a protesta faţă de politica economică a ţării.

Transportul public a fost îngreunat, iar băncile de stat, centralele electrice şi fabricile au fost închise. Zece dintre cele mai mari sindicate ale ţării au intrat în grevă.

Se pare că la grevă participă peste 150 de muncitori, însă cifrele nu au fost confirmate deocamdată.

”Greva este împotriva Guvernului. Greva este pentru cauza muncitorilor”, a spus Ramen Pandey, preşedintele unui mare sindicat indian, citat de The Independent.

”Greva ne va aduce ceea ce vrem. Va fi cea mai mare grevă din istoria lumii”, a adăugat el.

Greva a început după ce şefii sindicatelor au refuzat oferta autorităţilor de majorare a salariilor muncitorilor necalificaţi de la 6.396 de rupii (382 de lei) pe lunân la 9.100 de rupii (542 de lei).

Există, de asemenea, multe îngrijorări provocate de ridicarea plafonului pentru investiţiile străine în India, care ar duce la privatizări şi concedieri. Narendra Modi, premierul indian, spune că măsurile sunt necesare pentru îmbunătăţirea economiei.

Protestatarii au ieşit în stradă şi peste 20 de oameni au fost reţinuţi pentru că au vandalizat două autobuze ale Guvernului.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(60 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH