Care sunt ţările care au cea mai bună reputaţie în lume


10 august 2016

Ceea ce oamenii cred despre o anumită ţară poate influenţa o mulţime de lucruri, de la politica externă şi investiţiile străine până la numărul de turişti pe care îl atrage anual, relatează BBC.

Un studiu recent realizat de Institutul Reputaţiei („Reputation Institute”), o firmă specializată în consultanţă, a încercat să „măsoare” reputaţia mai multor ţări din lume pentru a identifica statele care au cea mai bună imagine.

Studiul a luat în calcul 16 criterii, inclusiv:
– cât de sigură este ţara respectivă
– cât de frumoasă
– dacă are locuitori prietenoşi şi ospitalieri
– cât de progresive sunt politicile publice
– cât de eficientă este guvernarea

Sondajul a fost realizat online pe un eşantion de 48.000 de locuitori din ţările G8 (cele mai industrializate şi mai puternice naţiuni din lume: Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Rusia).

Pe locul I în clasament se află Suedia, iar podiumul este completat de Canada şi de Elveţia. Precum în multe alte clasamente legate de nivelul de trai sau de nivelul de fericire al locuitorilor săi, şi în acest top ţările nordice europene ocupă unele dintre cele mai bune poziţii.

Iată clasamentul ţărilor cu cea mai bună reputaţie, potrivit forbes.com:

1. Suedia
2. Canada
3. Elveţia
4. Australia
5. Norvegia
6. Finlanda
7. Noua Zeelendă
8. Danemarca
9. Irlanda
10. Olanda
11. Austria
12. Italia
13. Marea Britanie
14. Japonia
15. Franţa
16. Belgia
17. Spania
18. Germania
19. Portugalia
20. Singapore


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(198 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH