Staţiunea din România cu cel mai pur aer din Europa


12 august 2016

Atestată documentar în secolul al XVII-lea, Soveja este o comună de aproximativ 2000 de locuitori, situată în judetul Vrancea, formată din satele Rucăreni şi Dragosloveni.

Soveja, locul unde Alecu Russo a descoperit balada Mioriţa, se ştie că este localitatea cu cel mai tare aer din România, graţie pădurilor de brazi şi pini ce o înconjoară.

Datorită aerului de aici, autorităţile au decis la începutul secolului trecut înfiinţarea unei staţiuni balneoclimaterice, care până la Revoluţia din 1989 era plină de turişti, jumătate din ei fiind minerii care veneau în această zonă să se vindece de leucoză.

Soveja s-a dezvoltat însă ca o veritabilă staţiune montană, fiind construite hoteluri, dar şi o tabără pentru elevi. În anii 880, veneau anual mii de turişti pentru a-şi petrece vacanţele, minerii care scoteau cărbune din subterane şi se îmbolnăveau îşi găseau leacul respirând aerul de acolo, iar sportivii veneau serii la rând în cantonamente, să se pregătească pentru întrecerile oficiale. Pe vremuri, Zboina, hotelul cu cele mai moderne dotări din regiune, te răsfăţa cu o sală de tratamente balneoclimaterice prin izvoarele de apă minerală din staţiune, bar, restaurant, sală de sport, bowling, terenuri de tenis, fotbal, club şi discotecă.

Soveja are acelaşi potenţial turistic ca Valea Prahovei, dar a fost ţinută pe loc foarte mult de drumul impracticabil care pornea de la Focşani. Şoseaua a fost între timp reparată, însă staţiunea Soveja nu a ieşit din agonie. Un proiect de „regenerare rurală“ a comunei Soveja a fost propus de un grup de voluntari numit „Refresh Soveja“.
 Lepsa, un sătuc situat la câţiva kilometri de Soveja, pe de altă parte, este în plină dezvoltare, fiind la o altitudine mai mare, şi având o ofertă de cazare mult mai extinsă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(168 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH