Oraşul în care aproape toţi locuitorii stau în acelaşi bloc


3 aprilie 2016

Whittier, un orăşel cu o populaţie de numai 217 locuitori din statul Alaska, din SUA, a devenit cunoscut în toată lumea datorită faptului că aproape toţi rezidenţii locuiesc în aceeaşi clădire, un bloc cu 14 etaje.

Orăşelul Whittier are o istorie foarte interesantă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, statul american a construit acolo un complex militar cu port, care a primit numele de Baza Sullivan. În anul 1943 a fost terminată şi calea ferată până la Baza Sullivan, iar portul a devenit poarta de intrare a soldaţilor americani în Alaska.

Cele două clădiri mari care domină în prezent oraşul au fost construite după al Doilea Război Mondial. Prima structură, numită clădirea Buckner, a fost terminată în anul 1953.

A doua, Begich Towers, în 1957. La scurt timp după terminarea lucrărilor, în clădirea cu 150 de apartamente cu două sau cu trei camere s-au mutat funcţionari publici ai statului american şi familiile lor. Baza militară s-a închis la sfârşitul anilor ’50.

Înaltă de 14 etaje, Begich Towers adăposteşte în prezent aproape toţi rezidenţii din Whittier. Clădirea Buckner, în schimb, a fost părăsită: în construcţia ei s-a folosit azbest, un material periculos pentru sănătate, iar „detoxificarea” şi renovarea blocului ar fi costat prea mult.

Oraşul a avut mult de suferit din cauza cutremurului din anul 1964, care a produs tsunami-uri înalte de 13 metri. 13 oameni au murit din cauza valurilor uriaşe.

Până acum 15 ani, când un vechi tunel feroviar a fost modificat pentru a putea fi traversat şi de maşini, se putea ajunge în orăşelul Whittier numai cu trenul sau cu barca, potrivit CNN. În prezent, locuitorii îşi organizează viaţa în funcţie de programul tunelului: traficul este limitat, iar după ora 10.30 seara, tunelul se închide.

Locuitorii din Whittier lucrează la căile ferate, în administraţie sau pe feribotul care leagă oraşul de alte localităţi. Alţii se ocupă cu pescuitul comercial sau fac turism.

Media anuală a precipitaţiilor ajunge la 6,7 metri de zăpadă, adică de 1.000 de ori mai mult decât media naţională din SUA, ceea ce contribuie şi mai mult la izolarea micului oraş.

Însă mulţi dintre rezidenţii din Whittier fac haz de necaz şi au transformat izolarea în care trăiesc într-un motiv de amuzament: poartă tricouri inscripţionate cu literele „POW” („Prisoner of Whittier”, adică „Prizonier în Whittier”).

Totuşi, locuitorii din Whittier au un avantaj: dacă nu vor, nici nu trebuie să părăsească blocul în care trăiesc. În clădirea Begich Towers se află şi spitalul, şi şcoala şi sediul autorităţilor. În Whittier, ora de vârf înseamnă o oprire a liftului la fiecare etaj, iar funcţionarii publici pot să lucreze în sandale, chiar dacă afară este ger.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(170 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH