Misterul celor 1.000 de cadavre găsite în mlaştinile din nordul Europei


26 martie 2016

Începând din secolul al XVIII-lea, în zonele de turbărie din nordul Europei, incluzând Irlanda, Marea Britanie, Germania, Ţările de Jos şi, în special, Danemarca, s-au descoperit aproximativ 1.000 de cadavre umane, informează Descoperă.

Vârsta acestora variază, ele fiind datate din Epoca Pietrei şi până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar cele mai multe dintre corpurile mumificate identificate în mlaştini aparţin unor oameni care au trăit în perioada cuprinsă între anii 700 î.Hr. - 200 d.Hr.

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au formulat numeroase teorii privind modul în care au murit indivizii descoperiţi în turbăriile din zonele nordice ale bătrânului continent. Printre cauzele luate în calcul se numără moartea survenită în urma unui accident, sacrificii făcute în timpul unor ceremonii conduse de druizi sau chiar execuţii de prizonieri, potrivit Descoperă.

Într-un nou volum, intitulat "Bog Bodies Uncovered", arheologul britanic Miranda Aldhouse-Green îşi argumentează teoria şi susţine că cea mai probabilă concluzie bazată pe probele disponibile este faptul că cei decedaţi au fost victime ale unor sacrificii umane.

Cea mai bună dovadă pentru a sprijini această ipoteză este modul extrem de neobişnuit în care mulţi dintre cei înhumaţi au sfârşit. Un exemplu în acest sens este mumia cunoscută sub numele de "Lindow Man".

Din câte se pare, victima, având în momentul morţii o vârstă de circa douăzeci de ani, a fost condusă în mlaştina din zona actualului comitat englez Cheshire, purtând doar o banderolă de blană. După ce a fost lovit în cap, bărbatului i-a fost tăiat gâtul, în timpul strangulării cu un cordon. Întreaga scenă a avut loc în jurul anului 60 d.Hr.

În susţinerea teoriei sale, Aldhouse sugerează că s-ar putea să nu fie o coincidenţă faptul că multe dintre trupurile descoperite în mlaştină prezintă semne ale unor deformări fizice, variind de la defecte minore, până la deformări ale coloanei vertebrale. Arheologul este de părere că, datorită acestor trăsături fizice, victimele ar fi fost selectate pentru un sacrificiu, deoarece se considera că posedă puteri supranaturale.

În cartea sa, Aldhouse recunoaşte că ipoteza pe care a formulat-o are şi unele puncte slabe. Ea dă ca surse istorici din Antichitate precum Strabon sau Tacitus, care au descris, în mod greşit, crimele petrecute în turbăriile din nordul Europei ca fiind sacrificii ritualice. Mai mult decât atât, dovezile arheologice obţinute până în acest moment nu pot fi atribuite organizării unor ceremonii cu caracter spiritual.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(463 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul IV - ediţia nr. 195
Copyright © 2016 - 2021 ŞtireaPH
Actualizat la 7 octombrie 2020
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH