Tineri basarabeni, consilieri onorifici la Parlamentul României


11 februarie 2016

Studenţi basarabeni din România vor beneficia de oportunitatea de a ocupa funcţia de consilier onorific în Parlamentul României, în urma unui stagiu de pregătire organizat la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012, informeaza InfoPrut.ro.

Potrivit site-ului mentionat, cei cinci tineri din Republica Moldova vor desfăşura diverse activităţi pe lângă cabinetul deputatului Ninel Peia, în fiecare lună, începând cu februarie şi până în mai.

Sunt foarte recunoscător pentru posibilitatea oferită, de a interacţiona cu personalităţi care au capacităţi decizionale în stat. Să percep cum funcţionează procesele de soluţionarea a nevoilor societăţii, să asist la hotărâri care au menirea de a spori prosperitatea ţării. Toate acestea sunt o sursă de experienţă importantă care influenţează evoluţia profesională a unui tânăr”, a precizat Vasile Saviţchi, unul dintre primii beneficiari ai programului.

O experienţă plăcută şi o sursă de cunoaştere va reprezenta această ocazie de a ocupa postul de consilier referenţiar, fiindcă îmi va permite să interacţionez cu oameni din interior şi să am acces la informaţii importante pentru viitorul meu. Informaţia înseamnă putere, lucru pe care sunt sigură că îl voi resimţi pe termen lung”, a mărturisit Daniela Gaidău.

Am fost prima persoană desemnată pentru ocuparea postului de consilier şi pot spune că a fost o bucurie imensă în sufletul meu, simţeam că rezultatele minunate pe care le-am avut pe timpul internship-ului au fost răsplatite într-un mod deosebit de către domnul deputat Ninel Peia, căruia îi mulţumim din suflet. Sunt foarte entuziasmată pentru primirea acestui post, deoarece este o oportunitate extraordinară pentru mine, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere personal, la fel cum a fost şi internship-ul. Ţin minte că am fost foarte fericiă încă din primele clipe când am primit propunerea de a face internship pentru o lună la Parlamentul României, îmi doream foarte mult să fiu acceptata şi aşa a fost! În timpul internship-ului am avut posibilitatea de a colabora cu diverşi parlamentari, am cunoscut alţi tineri studenţi basarabeni cu care am lucrat în echipă pentru anumite proiecte, am făcut diverse interpelari. De asemenea, am mers împreună în team building, unde am făcut paşi mici, dar semnificativi pentru îndeplinirea obiectivului naţional – Unirea! Ma bucur ca am finalizat programul cu succes şi că astăzi sunt deja în postul de consilier”, a spus Olga Bodrug.

Am hotărât ca, prin rotaţie, să angajez, la cabinetul meu parlamentar, câte cinci studenţi basarabeni, fie că învaţă în România, fie că învaţă încă într-o Românie mai mică, un ţinut măcinat nemeritat de ideologii vădit retrograde, acţiuni revanşarde şi porniri stupid şovine. Cred că astfel cât mai mulţi tineri să poată avea acces la experienţe deosebite, dar de mare valoare democratică. Vor afla cum se gândeşte o lege, de unde pleacă ea şi pe cine trebuie să servească, care sunt mecanismele corecte care se pun în mişcare în acest context. Ei vor putea asista la dezbaterile din comisiile pe diverse specialităţi, vor cunoaşte specialişti şi deţinători ale unor idei care mâine pot provoca o realitate mai bună. E greu să capeţi o astfel de oportunitate, condiţiile sunt încă vitrege, segregaţia impusă încă face victime nevinovate”, şi-a explicat Ninel Peia gestul.

În acelaşi timp, parlamentarul de la Bucureşti a menţionat că doreşte să îi familiarizeze pe tinerii basarabeni cu exerciţiul de a aduce la lumină binele şi adevărul. „Indiferent câţi dintre ei vor urma o cale politică sau diplomatică. Şi unul de va fi să meargă corect şi demn pe această cale şi voi fi îndeajuns de mulţumit cu ceea ce am hotărât în faţa viitorului României Adevărate”, a punctat Peia.

Nu în ultimul rând, deputatul a subliniat apartenenţa tinerilor basarabeni la poporul român. „Copiii basarabeni sunt copiii României. Dacă nu demnitarii Ţării trebuie să facă în aşa fel încât viitorul neamului să fie mai drept şi mai bun, atunci de la cine să cerem acest lucru? Dacă va fi corect interpretat, umilul meu gest  va deveni un exemplu pentru ceilalţi politicieni patrioţi, cei care ştiu suferinţele unui popor separat crud de nişte huligani ai istoriei în numele unei prea sângeroase doctrine. Trebuie să dovedim că România nu îşi uită copiii indiferent de câtă sârmă ghimpată consumă alţi vrăjmaşi cu sufletul schilodit de un trecut blestemat. Fraţii trebuie să se ajute în veci între ei!”, a conchis Ninel Peia.

Un grup de 40 de tineri basarabeni au participat anul trecut la un internship-ul organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Cei mai activi dintre aceştia au fost recompensaţi cu prelungirea stagiului de pregătire prin ocuparea postului de consilier onorific pe lângă cabinetul deputatului Ninel Peia.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(43 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul III - ediţia nr. 186
Copyright © 2016 - 2019 ŞtireaPH
Actualizat la 20 august 2019
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH