Unioniştii au încheiat protestul de la Universitate: corturile au fost strânse


24 octombrie 2016

Manifestanţii unionişti au încheiat protestul de la Universitate, după ce discuţiile cu reprezentanţii formaţiunilor politice aproape s-au încheiat, existând promisiuni ferme în ceea ce priveşte sprijinul faţă de ideea unirii Basarabiei cu România.

Manifestanţii au încetat protestul după ce liderul lor, George Simion, le-a transmis că a obţinut din partea partidelor răspunsurile pe care le aştepta, fiecare partid asumându-şi "câte o parte din planul întregirii naţionale".

Iulia Modiga, reprezentant al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, a declarat pentru News.ro că oamenii au strâns corturile, după aproape 24 de ore de protest la fântâna de la Universitate şi merg spre autocarele cu care au venit din Republica Moldova. 
Modiga a precizat că oamenii care au protestat în centrul Capitalei sunt mulţumiţi că au fost chemaţi reprezentanţii lor de către toate formaţiunile politice la care au făcut apel, iar acestea au arătat disponibilitate de dialog, stabilind ca discuţiile pe tema unirii să continue.  Iulia Modiga a precizat că dintre persoanele amendate de Jandarmerie după protestul din Piaţa Victoriei, doar două sunt de la Platforma „Acţiunea 2012, printre care şi George Simion, iar acestea vor contesta amenzile primite şi ar putea face plângere penală pentru că au fost ridicaţi şi amendaţi în mod abuziv.

Liderul Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", George Simion, a avut duminică întâlniri la PMP, ALDE, PSD, USR şi cu PRU.
Liderul PMP, fostul preşedinte Traian Băsescu, i-a anunţat susţinerea partidului pentru înfiinţarea Ministerului Reîntregirii, o propunere anunţată de mai mult timp de formaţiune. Băsescu a apreciat, însă că un referendum pentru Unire poate îngropa o idee, dând exemplul Marii Britanii şi a referendumului pentru Brexit.

La PSD, Simion a cerut înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii, dar şi ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018. Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că a avut o discuţie deschisă, "în limba română", cu delegaţia de unionişti din Republica Moldova.

Andronescu a menţionat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului, în privinţa unirii României cu Republica Moldova. ”Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile”, a mai menţionat Ecaterina Andronescu.

La ALDE,  liderul Dan Constantin a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii unioniştilor că i-a asigurat pe aceştia de sprijinul partidului pentru cauza lor. Daniel Constantin a arătat că protestatarii vor trimite un set de măsuri concrete, la ALDE, în zilele următoare.

Liderul USR Nicuşor Dan a afirmat, duminică, după întâlnirea cu o delegaţie a tinerilor unionişti, că România trebuie să se implice în democratizarea şi în funcţionarea instituţiilor din Republica Moldova, adăugând că în momentul de faţă nu există încă voinţa majorităţii cetăţenilor din Republica Moldova pentru unire.

PNL este singurul partid care nu s-a întâlnit cu delegaţia condusă de George Simion.⁠⁠⁠⁠

Protestul unioniştilor a început sâmbătă, cu un mars pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, la care au participat aproximativ 2.500 de oameni, printre care s-au aflat şi politicieni precum Eugen Tomac (PMP), Clotilde Armand (USR), Ludmila Sfîrloagă (PSD), Mircea Cosma (PSD) Codrin Ştefănescu (PSD).

Cinci manifestanţi au fost ridicaţi de jandarmi din Piaţa Victoriei, unde au avut loc mai multe incidente violente între forţele de ordine şi participanţi la marşul "Luptă pentru Basarabia” organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012. Patru dintre aceştia au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei, pentru instigarea prin orice mijloace, cu intenţia de tulburare a adunării publice.
Militanţii unionişti au mers apoi în Piaţa Universităţii şi au înnoptat acolo, în mai multe corturi amplasate în jurul fântânii de la Universitate.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(353 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH