Cioloş: Nu o să decidem până în toamnă nimic pe regionalizare


5 iulie 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în deschiderea Forumului Administraţiei Publice Locale, că dezbatere privind regionalizarea ar trebui începută, chiar dacă actualul Guvern nu va lua nicio decizie în acest sens, scrie News.ro.

”Problema regionalizării am mai ridicat-o şi la întâlnirile pe care le-am avut cu asociaţiile primarilor şi cu diferite discuţii cu responsabilii Consiliilor Judeţene. Sigur nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar cred că e important să folosim această perioadă şi să relansăm această dezbatere astfel încât după alegerile parlamentare să intrăm în linie dreaptă cu această temă”, a declarat Cioloş, la Forumul Administraţiei Publice Locale.

Priorităţile celei de-a doua etape a mandatului actualului Guvern în relaţia cu administraţia publică locală şi oportunităţile existente pentru derularea unor proiecte de investiţii durabile, la nivel local vor fi dezbătute, luni şi marţi, la Forumul Administraţiei Publice Locale, eveniment organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale, la care sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, miniştri, şefii celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai ONG-urilor, ai mediului academic şi ambasadori.

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(260 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Anul I - ediţia nr. 177
Copyright © 2016 - 2017 ŞtireaPH
Actualizat la 30 august 2017
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
Statistii ŞtireaPH